Descriere
Frunzele au acţiune antispastică, sedativă, coleretică, carminativă, stomahică şi antivirală. Se folosesc în indigestiile postprandiale, în nevroze, în dischinezii biliare şi în colite cronice.
Roiniţa creşte în flora spontană a multor ţări din sudul Europei, vestul Asiei şi nordul Africii. La început, flora spontană a fost unica sursă de materie primă. În prezent, multe ţări din zonele menţionate au introdus specia în cultură. Şi în România, roiniţa se găseşte în flora spontană din zonele sudice şi vestice, unde creşte dispersat pe locuri calcaroase, pajişti şi luminişurile pădurilor de stejar. De mai mulţi ani se cultivă pe suprafeţe mici, cuprinse între 20 şi 50 hectare anual.
Locul în asolament:
Având în vedere că roiniţa, în funcţie de modul de întreţinere, rezistă pe acelaşi loc 3-8 ani, ea poate fi cultivată în afara asolamentului, alegându-se pentru aceasta cele mai curate terenuri.
Ca plante premergătoare, foarte potrivite pentru cultura roiniţei sunt borceagurile pentru masă verde şi fân, leguminoasele timpurii pentru boabe şi cereale. Pentru reuşita culturii, planta premergătoare trebuie să lase solul bine structurat şi aprovizionat cu substanţe nutritive şi în mod deosebit curat de buruieni. Solele infestate cu buruieni perene sunt total necorespunzătoare pentru roiniţă.