Descriere
Plantă perenă cu frunze înguste și ascuțite care ajung la o înălțime de 1.20 m. Se utilizează în principal măduva delicată a tulpinilor ca și condiment și plantă medicinală. Este potrivită pentru diferite mâncăruri din bucătăria asiatică, fructe de mare, pentru aromatizarea compoturilor, ceaiurilor pentru răceli, oboseală și stres. Este o plantă ce preferă umezeala și lumina.
Lemongrass este o plantă aromatică, perenă, cu frunze ascuțite și lungi. Are aspectul unei ierbi cu frunze late, seamănă puțin cu usturoiul verde și are o aromă deosebită de lămâie. Este folosită și ca plantă medicinală, având proprietăți anti-cancerigene. În plus, există peste 55 de specii de lemongrass, toate păstrează aroma de lămâie.