Fungicid Sercadis – 1.5 ml

Cod produs: 2549
Fungicidul Sercadis acționează preventiv și curativ în culturile de viță de vie, măr, păr.

5.00 lei

10 în stoc

Descriere

Sercadis este un fungicid cu excelente proprietăți preventive și curative. Substanța activă fluxapiroxad face parte din grupa fungicidelor cunoscute ca SDHI – inhibitori ai succinat dehidrogenazei. Modul de acțiune al produsului este la nivel molecular, inhibă puternic germinarea sporilor, elongarea tubului germinativ, creșterea miceliului și sporularea (toate stadiile principale ale creșterii și reproducerii ciupercii în dezvoltarea bolilor).

Omologări Fungicid SERCADIS

Vița de vie
Boli combătute: Făinare
Doza: 0,15 l/ha

Măr și Păr
Boli combătute: Rapăn
Doza: 0,25-0,30 l/ha

Măr și Păr
Boli combătute: Făinare
Doza: 0,25 l/ha

Mod de acțiune Fungicid SERCADIS

Sercadis este un fungicid cu excelente proprietăți preventive și curative. Substanța activă fluxapiroxad face parte din grupa fungicidelor cunoscute că SDHI – inhibitori ai succinat dehidrogenazei. Modul de acțiune al produsului este la nivel molecular, inhibă puternic germinarea sporilor, elongarea tubului germinativ, creșterea miceliului și sporularea (toate stadiile principale ale creșterii și reproducerii ciupercii în dezvoltarea bolilor).

Momentul aplicării Fungicid SERCADIS

Vița de vie
Se pot aplica maxim 3 tratamente, la un interval minim de 10 zile între tratamente, pe perioada de vegetație BBCH 11 – 83, respectiv de la apariția primei frunze nedesfăcute și până la momentul în care boabele dezvoltă culoarea specifică.

Pomi fructiferi (măr, păr)
Pot fi aplicate maximum 3 tratamente, la un interval minim de 7 zile între tratamente, pe perioada de vegetație BBCH 53 – 81, respectiv de la buton: frunzele verzi acoperă petalele florii vizibile și până la începutul coacerii fructelor (apariția culorii specifice).
Numărul maxim de tratamente pe an: 3 tratamente.
Intervalul de timp minim între aplicări: 10 zile pentru vița de vie, 7 zile pentru pomi fructiferi.

Pregătirea soluției

Se umple rezervorul mașinii de tratat până la jumătate, se adaugă cantitatea adecvată de produs, și apoi se completează cu restul de apă. Se va agita bine soluția de stropit în timpul umplerii și aplicării.

Tehnica de aplicare

Se pot folosi echipamente terestre pentru aplicarea în plantații pomicole și viticole a fungicidelor, utilizate în mod obișnuit la culturile sus menţionate. Se vor utiliza duze specifice aplicării fungicidelor. Volumul de soluție utilizat este în funcție de cultură și de echipamentul folosit. Se recomandă utilizarea volumului de soluție cuprins între 500-1500 l/ha pentru pomi fructiferi și 200-1000 l/ha pentru vița de vie.

Nota: Pentru managementul rezistenței pentru combaterea rapănului din plantațiile de pomi fructiferi, se recomandă utilizarea în amestec în rezervor a dozei minime omologate a produsului Sercadis, împreună cu un fungicid de contact partener.

Compatibilitate și timp pauză

Sercadis este în general miscibil cu insecticide și fungicide, precum și cu îngrășăminte. Este însă recomandată utilizarea integrală a acestor eventuale amestecuri, imediat după pregătire. Pentru o folosire corectă, consultați tabelele de compatibilități.

Timp pauză: 35 zile.

Curățarea echipamentului

Utilajele vor fi spălate cu jet de presiune, în zone special amenajate, prevăzute cu baze de inactivare a pesticidelor din apele de spălare.

Măsuri de igienă și protecția muncii

A se evita contactul cu pielea, ochii și îmbrăcămintea. În timpul lucrului se poartă obligatoriu echipament de protecție. Păstrați separat îmbrăcămintea de lucru. Nu mâncați, nu beți și nu fumați în timpul utilizării. A se păstra ferit de produse alimentare, băuturi și produse furajere.
Mâinile și/sau fața trebuie să fie spălate înaintea pauzelor și la sfârșitul lucrului. Dacă este necesară consultarea medicului, țineți la îndemăna recipientul sau eticheta produsului. A nu se lasă la îndemâna copiilor. Evitați dispersarea în mediu.

Măsuri de prim ajutor

Îndepărtați imediat toată îmbrăcămintea contaminată. Dacă apar stări de rău consultați un medic.
Ambalajul, eticheta și/sau fișa de siguranţă a produsului trebuie prezentate medicului.
• După inhalare: repaus, aer proaspăt, asistență medicală.
• După contactul cu pielea: se spală imediat cu apă și săpun. În caz de iritație cereți sfatul medicului.
• După contactul cu ochii: spălați imediat ochii afectați cel puțin 15 minute sub apă curgătoare cu pleoapele deschise; consultați un oftalmolog.
• După ingerare: clătiți imediat gura și apoi beți multă apă; solicitați ajutor medical. Se va provoca voma numai la recomandarea unui centru toxicologic sau a medicului. Nu se va induce niciodată vomitatul și nici nu se va administra nimic pe cale bucală, daca persoana accidentată este inconștientă sau se plânge de crampe.
• Indicații pentru medic: tratament simptomatic (decontaminare, funcții vitale).
• Antidot: Nu se cunoaște un antidot specific.

Măsuri de protecția mediului

• Foarte toxic pentru mediul acvatic cu efecte pe termen lung.
• Nu se va aplica pe terenurile agricole adiacente cursurilor de apă.
• Nu descărcați pe sol/în subsol.
• Nu goliți în canale de scurgere/ape de suprafață/ape subterane. Să se prevină prin orice măsuri ca produsul să ajungă în apele de suprafață.
• SP1 – A nu se contamina apa cu produsul sau ambalajul său.
• A nu se curăța echipamentele de aplicare în apropierea apelor de suprafață.
• A se evita contaminarea prin sistemele de evacuare a apelor din ferme sau drumuri.
• Pe3 – Pentru protecția organismelor acvatice respectați o zonă tampon netratata de 15 m până la apele de suprafață.

Informații suplimentare

Greutate 0.0015 kg
Cultura

Măr, Păr, Viță de vie

Boli combătute

Făinare, Rapăn

Acțiune produs

Sistemică

Cantitate apă dizolvată

5 Litri

Poate te intereseaza ...