Descriere
Mod de acțiune Erbicid Total GLIFOTIM
Glifotim este un erbicid total, sistemic, postemergent, neselectiv, care combate un spectru larg de buruieni, monocotiledonate și dicotiledonate anuale și perene. Glifotim este un erbicid foliar, el este translocat în rădăcini (rizomi) asigurând distrugerea totală a buruienilor, inhibând producerea de către plante a aminoacizilor aromatici. Se aplică postemergent, când buruienile sunt suficient de mari pentru ca suprafața foliară să absoarbă o cantitate suficientă de erbicid.
Omologări Erbicid Total GLIFOTIM
Vița de vie
Pentru erbicidarea la vița de vie este necesară folosirea unor apărători la aparatele de stropit pentru ca soluția să nu ajungă pe frunzele de vie.
Buruieni combătute: Buruieni monocotile și dicotiledonate anuale și perene
Cantitate apă: 200 Litri/ha
Doza: 3 – 5 Litri/ha
Miriști
Erbicidarea se face când buruienile sunt în faza de creştere activă, iar monocotiledonatele perene au 15-20 cm înălțime. După 2-3 săptămâni de la erbicidare se poate trece la efectuarea lucrărilor solului.
Buruieni combătute: Buruieni monocotile și dicotiledonate anuale și perene
Cantitate apă: 100-300 Litri/ha
Doza: 3 – 5 Litri/ha
Observații Erbicid Total GLIFOTIM
• Nu aplicați Glifotim daca sunt condiții iminente de ploaie
• Nu aplicați produsul când buruienile sunt afectate de stres (după îngheț, seceta), translocarea fiind limitată în funcție de specii și de condițiile climatice
• Sunt necesare între 4 și 14 zile, pentru ca buruienile să fie distruse complet
• Simptomele ce apar la buruieni după folosirea erbicidului Glifotim sunt: ofilirea, îngălbenirea, brunificarea și uscarea complete a buruienilor
• Erbicidul total Glifotim nu este un erbicid selectiv.